Cateheză, limba engleză, cântece și jocuri

Sâmbătă, 24 ianuarie la programul săptămânal pentru copii am avut cateheză, limba engleză, cântece la chitară și jocuri în aer liber. 34 de copilași ne-au bucurat cu prezența lor și le mulțumim că au ales să-și petreacă timpul în cadrul programului nostru.

Programul a început cu un joc de cunoaștere „Iepurilă bum-bum” făcut de Iulia, un bun prilej pentru copiii nou-veniţi să-i cunoască pe ceilalți copii.

După ce ne-am „încălzit” puțin, a urmat cateheza, iar tema de astăzi a fost „cele 10 porunci”. În urmă cu două săptămâni copiii doritori au primit de la Călin câte o poruncă pe care să o pregătească. Astfel a fost o cateheză interactivă, în care copiii au prezentat împreună cu Călin cele zece porunci.

Apoi a urmat ora de limbă engleză cu Ana, care la final le-a pregătit copiilor o surpriză și anume, au cântat împreună un cântecel în limba engleză, acompaniați la chitară de Bogdan. Și pentru că toți au cântat atât de bine, nu am putut termina fără să mai cântam încă două cântecele, în limba română de data aceasta, „O lume minunată” și „S-a aprins o stea”, care le-au adus tuturor multă veselie și bună dispoziție!

Spre finalul programului copiii au iesit afară, unde au făcut câteva jocuri de atenție, după care a urmat agapa binemeritată! Activitatea s-a încheiat, după cum se rânduiește, cu rugăciunea de final.

Pozele de la activitatea de astăzi se pot vedea pe pagina de facebook a parohiei:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.803581829691064.1073741998.610621722320410&type=1

Le mulțumim voluntarilor Iulia, Ana Maria, Mariana, Ancuța, Ionela, Diana, Veronica, Călin, Dan, Bogdan și Florin pentru ajutor și implicare.

A fost o zi minunată! 🙂 Vă așteptăm cu drag și săptămâna viitoare!

Atelier de pictură pe sticlă

Sâmbătă, 17 ianuarie la programul parohial pentru copii am avut atelierul de pictură pe sticlă cu artistul plastic Teodora Roșca.  A fost o zi de iarnă friguroasă (numai bună de stat în casă 🙂 ) și ne-am bucurat când la atelier au venit 33 de copilași.

Mai întâi am spus cu toții rugăciunea de început împreună cu părintele Vasile Roman, care i-a vizitat și i-a binecuvântat pe copii, după care Teodora le-a făcut copiilor o mică prezentare despre icoane.

Apoi, după ce și-au ales modelul de icoană, copiii au trecut la conturarea modelului pe sticlă, lucru nu tocmai ușor, deși la prima vedere pare simplu. Această activitate necesită multă răbdare și atenție, pentru a contura cu grijă toate detaliile icoanei. Apoi, copiii au pictat icoanele în culori, această activitate solicitându-le creativitatea, întrucât copiii au trebuit să își prepare nuanțele dorite din cele 4 culori de bază.

La final au ieșit niște lucrări foarte frumoase, pe care le puteți vedea pe pagina de facebook a parohiei.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.800352483347332.1073741995.610621722320410&type=1

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!

 

Cateheză, jocuri și dans la prima întâlnire din noul an

Au trecut și ultimele sărbători de iarnă, vacanța s-a încheiat, iar noi am rămas cu amintirea bucuriei momentelor frumoase petrecute alături de cei dragi. Am început noul an cu forțe proaspete, cu noi visuri și speranțe și ne rugăm ca și acest an să fie binecuvântat, cu ajutor și mângâiere de la Bunul Dumnezeu!

În această sâmbătă, 10 ianuarie, i-am așteptat cu nerăbdare și bucurie pe cei 36 de copilași, care au trecut pragul biroului parohial la prima noastră întâlnire din acest an, dar și pe voluntari, dornici să se implice în activitatea cu copiii. Ne-am bucurat că avem copii și voluntari noi la programul parohial :).

În prima parte a programului Călin a făcut cu copiii cateheză despre cât de mult ne iubește Dumnezeu. Apoi copiii au învățat două rugăciuni noi, iar pentru data viitoare au primit câte o poruncă din cele 10 porunci pe care să o pregătească și să o prezinte. După care, am vizionat un filmuleț educativ pregătit de Ilinca „Zâna cu haine de aur”, iar la final am desprins câteva concluzii, cum ar fi, că nu haina îl face pe om.

Apoi, am avut un moment vesel în care cu toții am cântat și am dansat după o antrenantă melodie în limba franceza „Jean Peutit qui dance”. Distracția a continuat afară, unde împreună cu Dan, Bogdan și Ancuța am făcut cu copiii câteva jocuri. Timpul s-a scurs foarte repede, ora de sfârșit a programului era aproape, așa că ne-am dus cu toții în birou unde doamna Nadia, Iulia și Mariana au pregătit agapa.

La final voluntarii au rămas pentru câteva concluzii și împreună cu părintele Dan au împărtășit impresii și planuri pentru viitor.

Mai multe poze de la activitate sunt pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.796656130383634.1073741992.610621722320410&type=1

Binecuvântează-ne Doamne să punem început bun!

IMG_3230 1200x900

Din 10 ianuarie reîncepe programul pentru copii

La mulți ani în 2015!

Vă anunțăm cu bucurie că de sâmbătă, 10 ianuarie 2015 reîncepe programul parohial pentru copii.

Activitățile se desfășoară în fiecare sâmbătă de la orele 11:00 la 13:00 în cele două birouri parohiale.

În prima zi de activitate de după vacanță vom continua programul catehetic, ne vom juca și vom dansa :). 

Tot din 10 ianuarie, de la ora 13:00 se reia cursul de chitară!

Vă așteptăm cu mult drag!

 

Îngerași și steluțe

Sâmbătă, 13 decembrie la programul parohial săptămânal au continuat pregătirile pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului. Copiii au finalizat decorațiunile pentru bradul din biserică și au repetat sceneta și poeziile.

Pentru început Călin le-a ținut celor 38 de copii prezenți o cateheză pe tema „Sfânta Treime”, ajutat fiind de Iulia și Cristina, fetițele gemene ce vin frecvent la activitatea de sâmbătă. Copiii au învățat că Dumnezeu este unul în ființă și întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar la final au spus rugăciunea Crezul sau Simbolul credinței, foarte mulți copii știind bine această rugăciune.

Apoi a urmat activitatea mult așteptată de pictură pe sticlă, atelier ținut de artistul plastic iconar Teodora Roșca. De această dată copiii nu au pictat icoane, ci au pictat globuri de sticlă. Fiecare copil a primit câte un glob, având sarcina de a-l picta cât mai frumos, pentru ca bradul din biserică din acest an să fie unul deosebit. După ce au isprăvit cu globurile, copiii au decupat îngerași și steluțe, decorându-le și pe acestea cu culori strălucitoare.

Ultima parte a programului a fost dedicată repetițiilor. Copiii care vor juca în scenetă au repetat rolurile și mișcarea scenică cu Ana și Bogdan, ajutați de Ilinca și Mariana, iar ceilalți copii au repetat împreună cu Iulia, Cristina și Ancuța în biroul alăturat poeziile și colindele. Apoi toți copiii s-au reunit pentru o ultimă repetiție. A urmat rugăciunea de final și agapa bine meritată, cu turtă dulce, biscuiți și cozonac.

La final, deși  obosiți, copilașii și voluntarii aveau inimile pline de bucurie, pentru ceea ce au realizat și de bucuria de a petrece timpul împreună. :).

Sâmbăta viitoare (20 decembrie), ultima de dinaintea serbării, programul va dura pana la ora 14.30! Vom face repetiția generala, vom împodobi bradul din biserică și vom avea și câteva surprize!

Mai multe poze sunt pe pagina de facebook a parohiei:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.780033832045864.1073741976.610621722320410&type=3

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Atelier de confecționat decorațiuni

Sâmbătă, 6 decembrie, la programul săptămânal pentru copii s-a simțit iz de sărbătoare… :).

După Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, 28 de copilași s-au adunat în biroul parohial, câțiva dintre ei venind pentru prima dată.

Activitatea a început cu o rugăciune și o scurtă cateheză, în care Bogdan le-a citit copiilor despre una dintre minunile Sf. Nicolae. Apoi, am trecut la confecționarea decorațiunilor pentru pomul de Crăciun din biserica noastră. Copilașii au fost împărțiți în două – o parte au avut de făcut globurile din materiale prefabricate, iar ceilalți au confecționat ghirlande din hârtie strălucitoare.

Foarte repede copiii și-au dat seama că munca în echipă este mai spornică, așa că s-au grupat în echipe mai mici în care unii tăiau fâșiile pentru inelușele din hârtie, iar ceilalți le lipeau. Chiar și cei mai mici copilași s-au descurcat foarte bine, cu un pic de ajutor din partea Ilincăi, una dintre voluntarele grupului de tineret al parohiei. La final, toți și-au unit forțele și a rezultat o ghirlandă lungă-lungă, care a făcut înconjurul tuturor copiilor.

În celălalt  birou, copiii împreună cu voluntarii Mihaela, Anca, Rebecca și Loredana, cărora le mulțumim pentru tot ajutorul, au făcut cu multă răbdare și îndemânare globurile, care au ieșit deosebit de frumoase! În tot acest timp, Bogdan s-a ocupat de împărțirea poeziilor și a rolurilor pentru sceneta ce va fi prezentată în biserică în data de 21 decembrie.

Părintele Dan i-a felicitat atât pe copii, cât și pe voluntari pentru străduința lor, iar la final copilașii au primit câte un pachețel cu dulciuri de la Moșul! Cu Moșul s-a întâlnit și o doamnă binevoitoare, care le-a adus tuturor copiilor câte o napolitană și căreia îi mulțumim, precum le mulțumim și tuturor celor care sprijină programul nostru.

Mai multe poze sunt pe pagina de facebook a parohiei:

 https://www.facebook.com/media/set/?set=a.776798589036055.1073741973.610621722320410&type=3

Săptămâna viitoare vom continua pregătirile pentru Sărbătorile de Crăciun.

Vă așteptăm!

Curs de prim ajutor pentru copii

Sâmbătă, 29 decembrie, în cadrul programului parohial săptămânal 39 de copilași au asistat la un curs de prim ajutor, organizat cu sprijinul dl. Andrei Mureșan și dr. Anamaria Lupu. Timp de două ore copiii au învățat cum să recunoască și cum să facă față situațiilor de urgență, iar la final au primit diplome de participare.

IMG_1422În încheierea programului copiii i-au cântat La Mulți Ani lui Luca, astăzi fiind ziua lui de naștere și s-au delectat cu deliciosul tort, adus în dar de un suflet binevoitor.

IMG_1466

Mai multe poze de la activitatea de sâmbătă sunt pe pagina de facebook a parohiei:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.773507796031801.1073741969.610621722320410&type=3

În data de 6 decembrie îi așteptăm pe copii la program ca de obicei de la ora 11, vom face decorațiuni pentru bradul de Crăciun din biserică și repetiții pentru serbare. iar copiii cuminți vor primi de la Moș Nicolae o mică surpriză :).

Vă așteptăm cu drag!

Desen religios și colindă

Sâmbătă, 22 noiembrie, ne-am bucurat de prezența a 33 de copilași la programul săptămânal pentru copii. În această sâmbătă am început seria pregătirilor pentru Sărbătorile de iarnă. Astfel, după rugăciunea de început, copiii au ascultat o povestioară, pe care o vom pune în scenă în ajunul Crăciunului în biserica noastră. Apoi, copiii au avut de reprodus prin desen câte o scenă din povestioara citită, care i-a impresionat cel mai mult. Cei mai mulți au desenat scena finala cu Mântuitorul Iisus Hristos.

În partea a doua a programului am cântat câteva colinde, acompaniate la chitara de Bogdan. Apoi am avut agapa frățească, am spus rugăciunea de încheiere, după care copiii și-au luat fiecare desenul ca să le arate părinților micile capodopere :). Le mulțumim voluntarilor Mihaela, Mariana, Iulia și Bogdan, care cu multă răbdare și grijă i-au îndrumat pe copilași. Au primit la final de la părintele Dan, ca o mică răsplată, câte o iconiță frumoasă. Mai multe poze de la activitatea de astăzi sunt pe pagina de facebook a parohiei:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.769984776384103.1073741967.610621722320410&type=3

În săptămânile ce urmează vom continua pregătirile pentru mica noastră serbare, pe care o vom face în bisericuța noastră drept mulțumire părinților, bunicilor și tuturor celor cu suflet mare care ne sprijină. Vom face repetiții pentru scenetă, poezii și colinde, vom confecționa decorațiuni pe care să le punem pe bradul din biserică și vom face felicitări pentru cei dragi.

Dar înainte de toate acestea, în data de 29 noiembrie vom face un atelier de prim-ajutor, un curs foarte interesant și în același timp util, în care copilașii vor afla cum să facă față situațiilor de urgentă. Vă așteptăm cu drag!

IMG_1137

Micii iconari ai parohiei

Cele două birouri parohiale au fost neîncăpătoare sâmbătă, 15 noiembrie pentru 36 de copii cu vârsta între 5 și 13 ani, veniți la atelierul de pictură pe sticlă să descopere talentul pus în ei de Dumnezeu.
Tema lucrărilor de astăzi a fost Sfântul Nicolae și Nașterea Domnului, copiii fiind îndrumați cu multă dăruire și profesionalism de prietena noastră, artistul plastic iconar Teodora Roșca.

După rugăciunea de început copiii au primit modelele prestabilite, complexitatea lor crescând odată cu vârsta. Copiilor veniți pentru prima dată li s-a explicat tehnica pictării icoanelor pe sticlă, după care toți s-au apucat de lucru. Cuminți și cu multă răbdare micii iconari au adus pe sticlă chipuri de îngeri și de sfinți, suflețelele lor înseninându-se tot mai mult pe măsură ce icoanele prindeau contur și culoare. 

Pe parcursul activității copiii au fost vizitați și binecuvântați de părintele Dan, parohul nostru, cu a cărui sprijin în pridvorul bisericii se desfășoară aceste activități săptămânale, menite să le ofere copiilor un alt cadru în care să își facă prieteni, dar și un loc în care să și-L facă prieten pe Dumnezeu.

La final copiii au spus rugăciunea de mulțumire, după care au primit câteva dulciuri oferite de parohie și de persoane cu suflet binevoitor, precum și cornulețe proaspăt scoase din cuptor, încă fierbinți, oferite cu mult drag de doamnele care coceau prescurile.

Un aport deosebit l-au avut voluntarii de astăzi, frații Ancuța, Ionela și Ionuț, dar și Bogdan și Mariana, care au ajutat pe parcursul întregului atelier și cărora le mulțumim! Îi mulțumim Ancuței, fotografului de astăzi, pentru pozele deosebite.

Lucrările copiilor se pot vedea pe pagina de facebook a parohiei accesând linkul următor:  http://on.fb.me/1zsfbT7

Icoanele vor fi expuse în biserica noastră începând cu 6 decembrie.
Vă așteptăm cu drag să vizitați expoziția micilor noștri artiști.  
DSC_0158

Tabăra Parohială „Bucuria mulțumirii”

Bucurie și binecuvântare a fost în Parohia “Adormirea Maicii Domnului” în perioada 7-9 noiembrie 2014, când s-a desfășurat tabăra parohială organizată pentru copiii care participă la programul parohial săptămânal. Ideea i-a aparținut lui Radu Copil, președintele Asociației Tinerilor Creștin Ortodocși Cluj și a fost îmbrățișată cu drag de tinerii din grupul de tineret al parohiei, și sprijinită de părintele paroh Dan Hognogi.

Copiii Parohiei Adormirea Maicii Domnului Cluj-Napoca

Programul taberei a început vineri seara, pe 7 noiembrie, cu jocuri de cunoaștere și cântece la chitară. Mai întâi s-au prezentat voluntarii, spunând fiecare câte o amintire frumoasă din copilăria sa, după care s-au prezentat copilașii, fiecare spunându-și numele, atunci când o minge săltăreață ajungea la ei în mânuțe. A urmat apoi un distractiv joc de grup „Insula plutitoare”, un joc de mimă și jocul „Luna politicoasă”, iar în încheiere cu toții au cântat mai multe cântece pentru copii, cele mai îndrăgite fiind „S-a aprins o stea” și „O lume minunată”. În acest răstimp copiii au primit și o mică gustărică.

La final copiii au întrat în bisericuță, unde au fost miruiți de părintele Dorin Ielciu. 

Cantece la chitara

Sâmbătă, 8 noiembrie, fiind Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, cei mici au participat la Sfânta Liturghie împreună cu părinții lor, după care programul taberei a continuat cu jocuri de grup și ateliere. Mai întâi copiii au luat masa de prânz cu aperitive și sărmăluțe, după care au făcut mai multe jocuri de grup, printre care și antrenantul joc „Lupta cu odgonul”. 

Apoi copiii au fost împărțiți pe ateliere de desen religios, teatru, modelaj fimo, confecționare de cruciulițe și două ateliere culinare, la care s-au făcut doua torturi pentru toți participanții la tabără. A urmat apoi pauza de gustare, unde copiii au cântat „La mulți ani!” celor care poartă numele Mihai, au mâncat pizza și torturile delicioase făcute cu mânuțele lor. Masa de prânz și gustarea, dar și suportul material și financiar necesar organizării taberei au fost oferite de enoriași cu suflet mare din parohie, cărora le mulțumim! 

Programul a continuat cu mult așteptata vânătoare de obiecte ascunse, după care, obosiți după atâta alergare, s-au adunat cuminți în jurul lui Radu pentru un joc cu bețișoarele și cântece la chitară. A urmat apoi pregătirea programului cultural religios, ce urma sa fie prezentat duminică în biserică.

La final, după o zi plină de activități interesante, copiii au participat la rugăciunile de la Litie, după care au lansat lampioane.

Duminică, în ultima zi de tabără, după Sfânta Liturghie, cei 35 de copii au prezentat în biserică programul cultural-religios și au primit diplome, dulciuri şi iconiţe. Cu diplome au fost răsplătiți pentru efortul lor și voluntarii, tinerii grupului parohial de tineret, care s-au implicat și au făcut o treabă minunată!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!