Parohia Ortodoxă Română
“Adormirea Maicii Domnului”
Cluj-Napoca, Mănăstur I.
Către Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca
MEMORIU
Vestea amenajării unui crematoriu uman în interiorul clădirii capelei mortuare din incinta cimitirului din cartierul Mănăştur, str. Govora f.n. ne-a luat prin surprindere atât pe noi cei patru preoţi slujitori ai altarului vechii biserici a românilor mănăştureni, cât şi pe marea majoritate a credincioşilor parohiei noastre.
Modul în care au evoluat procedurile legale, dar mai ales rapiditatea şi lipsa dorinţei serioase şi adevărate de a propune spre o dezbatere publică sinceră şi transparentă punerea în aplicare a acestui deziderat au produs însă o veritabilă consternare în rândul nostru al tuturor. Simulacrul aşa-zisei dezbateri publice organizate în data de 15 decembrie 2011 la hotelul „Vila Rosa” de pe str. Frunzişului dovedind pe deplin acest fapt. Nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la metodologia de organizare a dezbaterilor publice, conform Ordinului 135/2010 art.17 alin.13 şi participarea unor cetăţeni cu domiciliul în judeţele Bihor, Hunedoara şi Alba, fără ca opinia publică clujeană să fi fost informată înainte în mod corespunzător, face ca atât discuţiile purtate, cât mai ales evenimentul în sine să poată fi caracterizat drept un fiasco regizat de partea care doreşte să materializeze acest proiect. De asemenea, având în vedere faptul că înainte de demararea unui astfel proiect, care va avea un impact social, mental şi economic major asupra urbei noastre, Consiliul Local a decis aprobarea acestuia fără a organiza o consultare serioasă cu reprezentanţii proprietarilor din zonă, cu societatea civilă, cu factorii bisericeşti, politici – senatori şi deputaţi de Cluj – a creat senzaţia că în jurul acestui subiect nu s-a dorit o dezbatere pe fond. Această concluzie denotă nu doar o lipsă de responsabilitate morală şi socială a membrilor CL faţă de urbea noastră, cât mai ales de respect faţă de cetăţenii clujeni care i-au votat şi mandatat să vegheze la buna gospodărire a municipiului, investindu-i cu încrederea lor.
Având în vedere situaţia creată dorim să contestăm atât legitimitatea ideii, cât şi modul în care s-a problematizat realizarea acestui crematoriu în incinta capelei primăriei, din cimitirul Mănăştur, situată în arealul geografic al parohiei Ortodoxe Române “Adormirea Maicii Domnului” şi în imediata apropiere de biserica şi casa parohială (210 m). În suportul contestaţiei şi a opoziţiei noastre vădite împotriva realizării acestui crematoriu uman aducem următoarele argumente:
1) Teologic:
A. Moartea, parte integrantă din viaţa şi existenţa omului
Singura certitudine pe care omul o are în viaţă este Moartea, acest oaspete de zi şi de seară sau punctul pe care „inima îl atinge ritmic în fiecare secundă”, după cum se exprima marele nostru filosof Lucian Blaga.
Secularizarea şi modernitatea au adus cu sine şi o nouă viziune şi atitudine faţă de moarte. Acestea constau în mare parte dintr-o simbioză între un sentiment de teamă şi respingere, de marginalizare şi fugă faţă de acest dat al vieţii umane, generând astfel ideea că moartea este cel mai rău lucru ce se poate întâmpla unei persoane şi că, cu orice preţ, trebuie realizată supravieţuirea, chiar dacă aceasta are prea puţine în comun cu adevărata trăire, de multe ori reducând existenţa unui om la o stare vegetativă, de legumă. Avem de a face, astfel, cu o atitudine de respingere a morţii, cu o încercare de a o scoate din structura fiinţială a omului, care se rezumă în a trăi doar materialist şi biologic. Autonomizarea raţiunii, progresul ştiinţei şi al tehnologiei l-a împins pe omul ultramodern să creadă şi să încerce, pe de o parte, o anulare a morţii prin prelungirea la infinit a vieţii trupului sau, pe de altă parte, să se aşeze în cealaltă extremă, dorind prin eutanasie – indiferent de motiv – a muri atunci când doreşte el. Această „tehnicizare” a opticii asupra sfârşitului vieţii proprii a dus la o „tabuizare” şi „banalizare” a morţii în cultura societăţii occidentale moderne.
Pe scurt, teologia şi doctrina Bisericii creştine, în general şi a Bisericii Ortodoxe, în special, a dezvoltat concepţia eshatologică conform căreia este subliniat rostul pozitiv al morţii asupra naturii umane înseşi, văzând în aceasta o predare liberă a omului prin moarte lui Dumnezeu. În acest sens, moartea este văzută nu ca o neantizare, un sfârşit dur şi distructiv al unei existenţe terestre sau o poartă care se închide, ci o uşă sau o punte de trecere spre o altă existenţă, o existenţă veşnică, fiind considerată drept uşa de trecere spre o nouă viaţă, fiind privită ca un eveniment firesc, universal şi necesar, prin care trecem la comuniunea cu Dumnezeu, la plenitudinea vieţii în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos. Astfel, esenţa mesajului creştin, a Evangheliei lui Iisus Hristos şi a mesajul bimilenar al Bisericii este tocmai prevestirea Învierii, a revărsării vieţii noi şi nemuritoare în lumea noastră supusă suferinţei şi morţii din cauza păcatului omului. Dacă din punct de vedere biologic moartea înseamnă încetarea funcţionării tuturor funcţiilor vitale şi sfârşitul vieţii trupului, acesta întorcându-se în pământul din care a fost luat, prin putrezire descompunându-se în elementele din care a fost format, din punct de vedere metafizic şi ontologic ea nu există, deoarece sufletul omului este nemuritor, continuându-şi viaţa pe un alt plan de existenţă prin întoarcerea la Dumnezeu care l-a dat (Ecclesiastul, cap. 12, vers. 7). Sufletul îşi are originea de la Dumnezeu care l-a creat viu pentru totdeauna, fără a putea fi descompus, continuându-şi fiinţarea în starea corespunzătoare vredniciei lui. Această afirmaţie nu se bazează pe filosofia antică platonică care stipula indestructibilitatea substanţei spirituale din care e creat sufletul, ci pe voinţa lui Dumnezeu, care întru începutul creaţiei „a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Cartea Genezei, cap. 2, vers. 7). Viaţa omului zidit după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Cartea Genezei, cap 1, vers 26) este, aşadar, legată de Creatorul Său. Plecând de la această realitate, psalmistul David afirmă: „Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor, şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului” (Psalmul 103, vers. 29-30). Fiind, aşadar, legat de Dumnezeu, creatorul său, „ce l-a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale,” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, cap. 2, vers. 23), înzestrându-l cu suflet raţional, liber şi nemuritor, omul nu a fost făcut pentru moarte, ci pentru viaţă. Acest adevăr fundamental Biserica l-a primit prin propovăduirea apostolilor şi l-a pecetluit prin sângele martirilor.
B. Înhumare şi nu incinerare
Biserica creştină învaţă astfel că persoana umană apare în lume ca fiinţă alcătuită din trup trecător şi suflet nemuritor. Sufletul nu există înaintea trupului, nici trupul înaintea sufletului. Unirea şi separarea lor au fost şi rămân două mari taine. Considerând sufletul „o scânteie divină” şi trupul „templu al Duhului Sfânt”, creştinismul a tratat întotdeauna cu respect omul în totalitatea sa, după momentul morţii nefiind acceptată distrugerea sa brutală, ci a recurs conform cuvintelor lui Dumnezeu, înscrise în Sfânta Scriptură, la procedeul înhumării, prin intermediul căruia trupul se descompune în mod firesc, în pământul din care a fost creat.
Incinerarea a fost şi este practicată în Extremul Orient, unde religiile şi culturile respective nu dau nicio valoare trupului. În bazinul mediteraneean s-a practicat înhumarea, ba mai mult, îmbălsămarea. După Revoluţia Franceză (1789), incinerarea a început să fie practicată şi de unii creştini din Europa occidentală, fenomenul extinzându-se pe măsură ce a scăzut respectul faţă de trup şi de semnificaţiile lui duhovniceşti. Cele două mari ideologii sângeroase atee, care au marcat lumea secolului XX, nazismul şi comunismul, au amplificat desconsiderarea faţă de persoana umană, incinerarea fiind folosită pe o scară largă pentru a şterge urmele marilor genocide puse în practică.
Biserica Ortodoxă Română s-a pronunţat împotriva acestei practici încă din 1928 şi 1933, interzicând preoţilor să săvârşească slujba de înmormântare şi rugăciunile de pomenire ulterioare celor care urmează să fie incineraţi. Incinerarea este una din formele prin care se afirmă necredinţa şi lipsa de respect faţă de tradiţia şi viaţa Bisericii, ca şi faţă de uimitoarea structură de elemente chimice în care ne-a creat Dumnezeu: trupul omenesc. Slujba săvârşită de un preot caterisit – depus din treapta preoţiei de către episcop din cauza unor abateri disciplinare sau morale – la crematoriu sau în altă parte are aceeaşi valoare ca ordinal unui general destituit din funcţie. În scopul întregirii acestui punct de vedere anexăm la sfârşitul acestui memoriu şi declaraţia oficială remisă presei şi opiniei publice clujene de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei în data de 27 octombrie 2011.
2) Tradiţia românească
Fiind un popor născut, iar nu făcut creştin, poporul român a practicat întotdeauna înhumarea sau înmormântarea tuturor persoanelor din sânul comunităţii. Istoria noastră bimilenară este un martor nemincinos al acestei tradiţii şi practici creştine profunde, bogatele tradiţii româneşti legate de cultul morţilor – doliul, rugăciunile pentru cei morţi, coliva şi pomenirile, mesele de pomenire, îngrijirea şi curăţarea mormintelor şi a cimitirelor – fiind în acest sens o dovadă puternică de necontestat. Incinerarea a apărut în spaţiul nostru la începutul secolului XX, primul crematoriu uman fiind construit în Bucureşti în perioada interbelică, ceea ce arată că acest fenomen este unul străin de poporul român şi tradiţiile sale.
3) Ecologic şi social
Studiul şi memoriul realizat şi înregistrat la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj în data de 5.01.2012 de către reprezentanţii Asociaţiei de locatari Str. Frunzisului nr. 9-13 în persoana domnului Prof. ing. Terinte Sorin şi a Asociaţiei de proprietari Str. Govora nr. 16A, condusă de Emil Şteţco evidenţiază impactul devastator asupra mediului, pe care amenajarea unui astfel de crematoriu l-ar avea. Onestitatea, respectiv autoritatea morală şi profesională a autorilor ne îndreptăţesc să le dăm dreptate, fapt pentru care noi solidarizăm subsemnându-ne documentului redactat de aceştia. Menţionăm, totodată, că acest memoriu, pe care îl ataşăm prezentului document, foloseşte date din raportul de impact de mediu pe care l-au înaintat cei care vor să construiască crematoriul şi arată cât de “aranjate” sunt datele respective în favoarea lor. În plus, memoriul pune întrebări pertinente legate de aspectele neclare sau ambiguităţile din raport.
4) Etic şi moral
Având în vedere că incinta clădirii capelei de pe strada Govora f. n. din cartierul Mănăştur este situată pe fosta proprietate a parohiei noastre, de care biserica a fost deposedată în mod abuziv şi arbitrar în timpul regimului comunist, fără a fi primit o despăgubire financiară, considerăm că Primăria Municipiului Cluj-Napoca are datoria morală şi de bun simţ, ca înainte de exprimarea oricărui punct de vedere şi luarea unei decizii finale cu privire la realizarea acestui proiect, să consulte opinia membrilor parohiei noastre şi să ţină cont de punctul de vedere exprimat de forurile administrative, anume adunarea şi consiliul parohial al bisericii ortodoxe române „Adormirea Maicii Domnului”.
Având în vedere implicaţiile teologice, moral-etice, sociale, istorice şi ecologice ale realizării proiectului crematoriului uman în incinta capelei mortuare din str. Govora f.n., dar şi opoziţia majorităţii locuitorilor din arealul geografic al cimitirului din Mănăştur, cât şi a enoriaşilor parohiei noastre, fiind, totodată, îngrijoraţi de posibilele efecte negative pe termen lung asupra miilor de persoane care locuiesc în acest cartier apelăm la dumneavoastră, instituţia administrativă locală care are menirea de a bine chivernisi şi organiza buna administraţie şi desfăşurare a vieţii municipiului Cluj-Napoca cu rugămintea de a bloca şi respinge proiectul materializării acestui crematoriu uman.
Cluj-Napoca Oficiul parohial al parohiei Adormirea Maicii Domnului
10 ianuarie 2012 Preşedinte, preot paroh dr. Dan Hognogi
Parohia Adormirea Maicii Domnului 